Noutăți editoriale • Editura Polirom • Bookfest 2026 · 🇷🇴

Fără să știe, Ly și Sofi pornesc pe urmele unui secret vechi de aproape un mileniu, într-o aventură care le va purta din nou prin spațiu și timp.

O să întâlniţi în povestirile selectate aici o lume a copilăriei nu totdeauna comodă. Dimpotrivă. Sunt multe neajunsuri și uneori tristeţea e copleșitoare; alteori, tabloul pictat e pur și simplu fermecător sau înduioșător – însă întotdeauna sub suprafaţa de culoare e surprins în profunzime sufletul copiilor, la fel ca și privirea lor specială asupra lumii.

„În paginile alerte și totuși dense despre «eleganța iubirii» pauline găsim dozajul ideal de poezie, cronologie sfântă, memorie a tradiției și perenitate a vocabularului structurant, fără de care Biserica lui Hristos n-ar fi putut deveni placa turnantă a lumii mediteraneene, așteptând profetic convertirea împăratului Constantin. În volumul de față, datele enciclopedice se aliază cu nervul reportajului, racordul contemporan înviorează decorurile pândite de Antichitate, iar creștinul practicant, care nu chiulește de la divinele oficii, e cadorisit cu gramatica lecturilor pauline de peste an. Fiecare Apostol primește o succintă hermeneutică deloc fastidioasă, ba chiar elocventă pentru cea mai originală parte din arhitectura volumului.” (Teodor Baconschi)

Iana, o studenta din Bulgaria sosita recent in SUA, este martora unui accident de masina. Evenimentul tragic, a carui victima este tot o studenta dintr-o tara fosta comunista, constituie un catalizator pentru Iana, care deapana povestea propriei vieti, pe cea a mamei, Lili, si a bunicii, Eva. Cand Eva este pe moarte, Lili si Iana se vad nevoite sa se intoarca in Bulgaria, intalnindu-se pentru prima oara dupa dureroasa lor despartire. Romanul descrie o calatorie: din trecutul generatiilor persecutate de regimul instaurat dupa 1944 pana in perioada migratiei de dupa caderea Cortinei de Fier.

Am scris cartea de față cu sentimentul că nu e vorba despre o singură eroină, ci despre patru. După fiecare încercare de sinucidere, Virginia Woolf a devenit o altă ființă. Deși condițiile exterioare ale vieții nu s-au schimbat radical, perspectiva intimă asupra existenței o făcea de nerecunoscut. Aproape insesizabil, a devenit o altă persoană. E vorba de o metamorfoză calitativă, de o alterare stranie a felului de a fi în lume. Trei dintre tentative au fost eșecuri și abia a patra, când scriitoarea împlinise cincizeci și nouă de ani, a dus la finalul pe care-l preconizase încă de la o vârstă fragedă. Se poate, așadar, vorbi de un parcurs suicidar de aproape patru decenii, trăit în patru secvențe identitare distincte.

Saga de familie și fumul se ridică la cer traversează aproape un secol de istorie frântă și tăceri apăsătoare. De la frontul de răsărit și umbrele Holocaustului la povestea de dragoste a unui cuplu de intelectuali în comunism și până la războaiele prezentului, o familie își poartă trecutul ca pe o rană deschisă. Amintirile nu se pierd - se transmit, se deformează, otrăvesc prin mecanismul unei memorii fragmentate, al cărei obiect este caietul cu amintiri de război ale bunicului.

Cine suntem și încotro ne îndreptăm? Volumul Neumanna. În gură de șarpe ar putea fi așezat sub semnul speculației continue, al unui prezent care nu oferă decât ipoteze de lucru asupra viitorului. Și totuși, istoria umanității, cu toate bunele ei intenții, în toate sferele, fie că e vorba de științe sau de religie, de drepturile omului sau de tehnologie, ne-a pus și la grele încercări, venind ulterior cu o îndreptare. Cu bine-cunoscutul său stil direct și incisiv, Cristian Tudor Popescu ne oferă o carte alcătuită dintr-o sumă de texte care conturează imaginea lumii contemporane și a mecanismelor care o guvernează.

„Deși volumele ce alcătuiesc Trilogia satului C. conțin printre cele mai reușite pagini de literatură a doliului din proza românească, abia cu Hemiptera Andreea Răsuceanu explorează în profunzime tema morții. Romanul este o meditație amplă pe marginea ideii de sfârșit, înțeles atât ca dispariție individuală, cât și ca disoluție colectivă. De la o regăsire ce se transformă într-o poveste de dragoste și care deschide trecutul spre amintirile de familie dintr-un București aflat în continuă schimbare până la istoriile din timpul ciumei lui Caragea de la începutul secolului al XIX-lea, Hemiptera este o relatare minuțioasă, puternică și memorabilă a obsesiei umane a sfârșitului, cum nu prea avem în literatura română de azi și de ieri.” (Victor Cobuz)

„Romanul poate fi considerat o replică postmodernă a lui Maitreyi și este foarte probabil că va fi, pentru multă vreme, asemenea romanului lui Mircea Eliade, un bestseller. Ca și în Maitreyi, exotismul este resorbit integral în poveste, ni se înfățișează doar ca o fosforescență a ei, se confundă cu misterul însuși al dragostei.” (Alex Ștefănescu)

„E deja un truism că existența așa cum o percepem e absurdă și prin asta mereu incompletă. Tocmai pentru că o percepe în adevărata ei formă, Robert Șerban îi adaugă note de umor când întunecat, când sec. Și o întregește. Poate că asta îi lipsește existențialismului, un imens hohot de râs care să-l umanizeze. Mi-l închipui pe Robert la o masă cu Kafka, spunând bancuri întunecate. Și astfel vorbindu-i despre noi, așa cum suntem.” (Cristian Fulaș)

Într-un sat din nordul țării, în perioada comunistă, un copil este ucis în timpul „pușcăturilor” din seara de Înviere. Victima aparține însă comunității rome, în timp ce vinovatul provine dintr-o familie veche a satului, ceea ce complică lucrurile și le așază sub diverse semne de întrebare. Pe măsură ce trece timpul, adevărul capătă tot mai multe nuanțe, iar acestea, sub presiunea prejudecăților rasiste, tind chiar să-l înlocuiască în totalitate cu zvonuri și cu suspiciuni. Protagonistul, un copil de opt ani, și alți câțiva băieți care fac parte din aceeași gașcă sunt mai întâi martori inocenți ai nebuniei care cuprinde satul, însă psihoza colectivă a „oamenilor mari” n-are cum să nu-i afecteze, în cele din urmă, și pe ei. Un roman despre forța cuvintelor și a poveștilor, despre diferențele dintre adevăr și realitate, dar mai cu seamă despre cum rasismul nu are doar un caracter manifest, astfel încât să-l putem înțelege și izola, ci și unul lăuntric, transmis prin generații, care-l face dificil de recunoscut în noi înșine.