
Create your own
Save items to your own collections
Track items
Flag items with your personal status
Subscribe
Get updates when new items are added
Explore other collections; you might find something you like.
Sort by
Prin zece povestiri ce ar putea fi considerate la fel de bine și capitolele unui roman, autorul construieste o carte despre copilarie, despre inocenta pierduta a lumii contemporane. Fiecare personaj (indiferent daca este vorba despre copilul care isi duce impreuna cu tatal sau televizorul la reparat sau despre cel ce merge pe jos pina la bilci pentru a vedea Balena Goliat, despre paznicul de iaz care e „prieten” cu un crap ori despre batrina ce se imbata asteptind intoarcerea fiului sau de la puscarie) traieste intr-un scurt timp o adevarata aventura, o drama ori o comedie – acestea reusind sa fie totodata firesti, umane, dar si spectaculoase. Pentru copilul povestitor, viața pare un teren de joaca in care nu conteaza daca pierzi sau cistigi, ci daca reusesti sa fii fericit fie macar si o clipa, jucind dupa regulile proprii, printr-o continua arta a improvizatiei.
Un roman mai puțin cunoscut, al unuia dintre cei mai originali prozatori români. Un bloc din Bacău, după 1989: viața banală a locatarilor este tulburată de apariția lui Simion, un cizmar care se mută, la propriu, în liftul blocului. După ce pare să înfăptuiască o vindecare miraculoasă, vecinii încep să creadă că este un sfânt – comic de situație, dialoguri savuroase, dar și întrebări serioase despre credință, miracol și sensul vieții.
„N-am mai scris niciodată povestiri asemenea celor din Nostalgia, căci ele nu pot fi pastişate, continuate sau dezvoltate. După Arhitectul m-am oprit pentru că nu mai era nimic de spus. Nici n-am mai citit din această carte, am rămas doar cu vaga, dar magica ei amintire. Mi-au rămas jocul fetițelor din REM, stiloul ambiguu din Mendebilul, muzeul Antipa din Gemenii, micul râs de gnom al revolverului din Ruletistul. Dar pentru mine n-a existat cu adevărat niciodată decât o singură carte a mea: cea la care tocmai scriu.“ — MIRCEA CĂRTĂRESCU
Ajunsă în pragul adolescenței, Donnatela își vede familia destrămându-se sub presiunea problemelor tipice pentru cartierele mărginașe ale orașelor românești din anii ‘90: șomaj, sărăcie, declasare, alcoolism. Salvarea ei din abjecția cotidianului stă în poezie, grație căreia trăiește scurte momente de evadare, când „se extrage din realitate”, înălțându-se deasupra ființelor și lucrurilor ce o înconjoară. În ziua în care mătușa sa și patroana familiei sale, Florentina, îi găsește „agenda muncitorească de scris poezii” și o ridiculizează, Donnatela își arde textele și devine o adolescentă rebelă care își va trăi, asemenea tuturor oamenilor, inițierea în viața pământească. Povestea ei seduce îndeosebi prin îmbinarea de candoare și brutalitate, de umor benign și ironie distrugătoare în zugrăvirea tribulațiilor eroinei ce-și caută propria cale în mijlocul unei lumi în derută.