Literatură portugheză recomandată de scriitori români · 🇷🇴

Recomandată de Lavinia Braniște. Vitória a fost crescută în Portugalia de bunicii ei și este marcată de o traumă peste care nu poate trece: nu și-a cunoscut niciodată mama, luptătoare angoleză pentru libertate. Cu câteva luni înainte să se mărite, Vitória fuge în Angola în căutarea mamei și a identității ei – personală, rasială, culturală și chiar sexuală. Ajunge în Luanda începutului de secol XXI – un loc haotic, al contrastelor sociale flagrante, unde granițele tragediei și comediei par încețoșate. Tipa asta e dusă! este deopotrivă o poveste de dragoste și război, o poveste contemporană care privește în trecut, dar mai ales un apel la independența femeilor ca ființe politice. Între satiră și tragedie, Tipa asta e dusă! este o poveste electrizantă și colorată, contemporană și urbană.

Recomandată de Ioana Pârvulescu. Urmaritorii sunt trei: Molero, care face munca de teren, Austin, care o face pe cea de birou, si Mister DeLuxe, seful, la care ajung toate informatiile. Urmaritul e unul singur: Baiatul. Raportul lui Molero, detaliat de Austin in fata lui Mister DeLuxe este cartea aceasta cu multe dedesubturi, buzunare si buzunarase. Piesele unui puzzle taiate din viata unui „baiat de cartier" sunt reconstituite cu mare efort si cheltuiala. Nu se stie de ce e vinovat Baiatul. Dar, ce se stie precis este ca in lumea lui nu mai rezista nici un secret. Despre el, s-a aflat totul. Si totusi, cercetarile continua.Observatia criticului: Aveti in fata un roman esopic. Adica o carte menita mai mult sa ascunda decat sa dezvaluie. De aici aluviunile ei.Sfatul criticului: Nu ratati cuvintele sau pasajele puse intre paranteze patrate. Ele va arata cum opera cenzura comunista.

Recomandată de Ruxandra Gîdei. Luanda, 1975. Ludovica, sau Ludo, personajul fascinant imaginat de José Eduardo Agualusa, îşi zideşte un perete în faţa uşii, separîndu-şi apartamentul de restul clădirii în care locuieşte. Ea dă astfel naştere unei poveşti în care simţul umorului serveşte drept antidot pentru tragica istorie a Angolei. Izolată de restul lumii, înconjurată de cărţi, în compania unui cîine, Ludo se trezeşte asediată de întîmplări aparent fără legătură unele cu altele, dar care mai tîrziu vor ajunge să-i bată la uşă, personaje în carne şi oase, deşi ar putea la fel de bine să vină dintr-un vis. Considerat unul dintre cele mai bune romane ale lui José Eduardo Agualusa, Teoria generală a uitării vorbeşte despre frica de celălalt, despre absurdul rasismului, despre iubire şi capacitatea de a ne salva sufletele.

Recomandată de Ciprian Mihali. Eseu despre orbire este un roman cutremurator, o marturie a neincrederii autorului in societatea contemporana, incapabila sa-si gestioneze si sa-si rezolve crizele. Intr-un oras anonim, populat de personaje fara nume, izbucneste o boala ingrozitoare ce provoaca orbirea. Fara o cauza aparenta, in afara de cea morala, oamenii isi pierd, unul cite unul, vederea si barbaria se dezlantuie. Unica reactie a politicienilor este represiunea, urmata in curind de aparitia lagarelor. Din motive necunoscute, o singura persoana scapa de flagel – sotia unui medic, cea care ii va conduce pe oameni spre lumina.

Recomandată de Ciprian Mihali. Romanul Eseu despre luciditate debuteaza cu un scrutin general in capitala unei tari imaginare, dar perfect obisnuite. La sfirsitul zilei, se numara voturile si reiese ca aproximativ saptezeci la suta dintre electori nu alesesera pe cineva. Duminica urmatoare oamenii sint din nou chemati sa voteze si, de data aceasta, numarul de voturi fara optiune depaseste optzeci la suta. Membrii guvernului intra in panica, o molima pare sa le submineze demersurile politice si, daca este asa, atunci aceasta trebuie anihilata. Incercind sa afle care ar putea fi explicatia unui asemenea fenomen, ei incep o vasta operatiune politieneasca, culminind, in lipsa de rezultate, cu instaurarea starii de asediu si retragerea guvernului din capitala – provizoriu, sustin mai-marii, pina cind populatia capitalei va reveni la sentimente mai bune in ceea ce priveste puterea politica, cea despre care se presupune ca ar trebui sa-i reprezinte. Izolati si lipsiti de indrumare, cetatenii capitalei au reactii dintre cele mai imprevizibile.

Recomandată de Radu Vancu. Această carte aproape mitică, probabil opera cea mai seducătoare a lui Fernando Pessoa, e un monolog interior de o tristeţe indicibilă, care surprinde cu o minuţie halucinantă interiorul cu mii de faţete al uneia dintre numeroasele sale heteronime, Bernardo Soares.

Recomandată de Mihai Iovănel. După ani de zile de muncă impecabilă, corectorul de carte Raimundo Silva introduce într-un text istoric o modificare, un nu care neagă un eveniment istoric real: participarea cruciaţilor la asediul şi cucerirea Lisabonei de către Dom Afonso Henriques în 1147. Frauda este descoperită la timp, iar ediţia mincinoasă va conţine o erată care va nega negaţia. Deşi se aşteaptă la sancţiuni severe, editura se va mulţumi să numească o persoană însărcinată cu supravegherea şi controlul activităţii corectorilor, Maria Sara, care îl va îndemna pe Raimundo Silva să scrie o nouă Istorie a asediului Lisabonei, în care însă cruciaţii întra-devăr nu îi vor fi ajutat pe portughezi să cucerească Lisabona. Crearea noii variante coincide cu naşterea şi maturizarea treptată a unei legături amoroase între editoare şi corectorul pe cale să devină autor.