Cărțile Norei Iuga · 🇷🇴

Seara in tacerea parcului intilneam uneori un barbat si un copil; umbrele lor se lungeau incet in tot mai mari pasi.

Volumul reunește interviuri din 1997 (Pana mea), 2008 (chat cu scriitori români – Observator cultural), 2010 (România literară), un chestionar, un dialog inedit (2016) și extrase din două din documentarele în care autoarea a fost prezentă (Aici Nora Iuga și Nino al meu).

La Zürich, când intri într-un magazin, spui „Grüetzi“, la Berlin, „Hallo“, la Buenos Aires, „Ola“, un „Hallo“ întors pe dos, poate unde-i pe emisfera cealaltă, la Viena, „Grüss Gott“, dar și la Sibiu, acum 60 de ani, se spunea tot „Grüss Gott“. Timișoara nu cred că făcea opinie separată, că unde-i unu’ nu-i putere, o știe tot românu’, dar nici Budapesta n-avea de ce să facă mofturi, de vreme ce Sisi, superba împărăteasă a Austriei, devenise regina Ungariei, datorită unui foarte cool conte maghiar… cam așa se încrucișează și limbile. „Grüss Gott“ înseamnă: „Salută-l pe Dumnezeu“ sau „Domnul să te aibe în pază“. Din binecuvântare a ajuns marcaj de graniță a fostului imperiu habsburgic. Gata. Mi-am făcut intrarea în scenă. De fapt n-am vrut decât să vă spun „Bună ziua“. (Nora Iuga 29 decembrie 2009)

Și te-ai dus, dulce minune, și iar vine de-a calare peste sat, ori vine-not un soare cu o secera-n spinare. Un' te duci cu noaptea-n cap, ești chitit sadea. Ce-i aia chitit sadea? ca nu stiu ce-nseamna colo-n deal o casa si in ea o fata rumena frumoasa ca o acadea

„Fetița strigă-n pahar este vârful poeziei Norei Iuga până azi și una dintre cărțile de versuri cele mai puternice pe care le-am citit în ultima vreme. E ca un șrapnel care-ți explodează în față, împrăștiind așchii, cioburi, bucăți brute de metal, de memorie, de creier, de citate, de orice material potrivit să-ți scrie pe piele sentința unei fragmentate, ultragiate frumuseți.” Mircea Cărtărescu

Ochii nesfirsirii Cineva este totdeauna in cercul acela si urla de neatirnare, nici o umbra nu cade din tavan, de spinzuratoare sau de leagan, pentru ca becurile bune s-au furat si celelalte, becurile arse sint ochii nesfirsirii care nu vad malurile, intactele cusaturi ale trupului si fecioarele impaiate cu zegrasul aspru mirosind a mare, nedeschise de nici un monstru marin. Vai, cineva este totdeauna in cercul acela si urla de neatirnare.

Apartamentul 290 al unui bloc din Titan este reperul unic și neschimbător, o singură dată menționat, dar mereu prezent, într-un dans ritual. Un dans pe o muzică doar de Nora Iuga știută, în care se prind (și din care se desprind) grătioase amintiri și rime, oameni dragi de astăzi și dintotdeauna, locuri magice din Sibiul iubit, crampeie de versuri, acorduri din cântece aproape uitate, luna lui Lorca, premiile și interviurile, cafeaua, fiorul traducerii și multe, multe altele. Totul sub semnul lui 95 și al așteptării înfrigurate a lui 100, pe care autoarea îl sărbătorește anticipat prin cuvinte – în fapt, punerea pe hârtie a ritmurilor pomenite mai sus e tot un fel de traducere. Sunt cuvinte care, după cum bine ni se explică dintru început, ne ajută să o recunoaștem pe Nora Iuga în trăsăturile ei.

„Poeta de avataruri, Nora Iuga, așază semnul egalității între fenomene de o diversitate derutantă. De aceea, constructul insolitează, însă drumul pe care îl parcurge nu este de la obiect la subiect – acesta reducând totul la dimensiunile lui –, ci de la subiect la obiect, ca act al descoperirii și al cartografierii. Versul se obscurizează, aparentul dicteu automat înervează simțurile, onirismul îndepărtează pe cei nechemați; dar, dincolo de scenografia de improvizații, în spatele pletorei divagante, se coagulează o rândă de enormități și teribilități. (…) De aceea, discursul se desfășoară pe o spirală desfășurată în toate planurile temporale și senzoriale, în fotograme care suprapun cadre cu totul opozabile, ceea ce poate îngreuna lectura. Dar este un efort pe care i-l îngăduim acestei poezii tinere, dionisiace, congestionate.” (Rita Chirian)

Roman nominalizat la Premiul Național de Proză „Ziarul de Iași” Copilaria, tinerețea și senectutea sunt cele trei borne pe care este construit bildungsromanul Norei Iuga, povestea unei vieți ce a gravitat mereu în jurul Hermannstadtului, orașul nespuselor bucurii, dar și al marilor tristeți. Aici începe povestea fetiței Nora, în interbelic, cu prieteni și jocuri, cu lecții la Școala Ursulinelor și săși care își păstrează tradițiile cu strictete și, mai ales, cu Jovis, calul alb din vitrina lui Schuster ce i-a însoțit gândurile toată viața.

În noul său volum de versuri, ascultă cum plâng parantezele, Nora Iuga și-a dorit să se exileze între paranteze drepte, ca un adaos necesar la titlul-propoziție imperativă, pentru ca plânsul din interior să se facă mai bine auzit. Suprarealistă sau oniric-dadaistă, poezia de acum a Norei Iuga este prezentată printr-un fragment din Zenobia lui Gellu Naum, un text pe care poeta și l-a apropiat în așa măsură, încât a considerat că este singurul care îi poate recomanda noul volum. Ascultă cum pling parantezele creează într-adevăr suspans și dă fiori, urmând ca finalul imprevizibil să adâncească misterul.

„Densitatea textului Norei Iuga integreaza nu doar voci, frinturi de cotidian, poezie, ci si trup, mult trup. Si sex. Nu intimplator: sexul - pulsiunea primara - nu cunoaste limita ordinii venite de undeva de sus. Textul nu este nimic altceva decit replica literara a inconstientului: o productie care nu cunoaste legea ca ordine venita de sus, impusa din afara, ci care se desfasoara vital, impulsiv... Nicaieri n-a provocat Nora Iuga mai mult cititorul la lectura ca in Lebada cu doua intrari. Autoarei Nora Iuga ii place sa se joace. Nu-i da mina sa-si tina prea mult cititorul la respect. Nora Iuga este un scriitor lumesc. De-a lungul unei opere, Nora Iuga a alternat jocuri, joaca, a facut un joc de fort-da cu propriul ego (traducind multe carti, in umbra carora s-a asezat). Dintre toate piesele acestui puzzle, Lebada cu doua intrari ramine proiectul ei literar cel mai radical. Clipa in care ninsoarea de iarna, ploaia de mai, cromatica agonica de toamna si clipoceala de vara s-au revoltat. Trebuie sa admit, avem aici un text extrem(ist). La cit de balcanica si romantica ne este literatura, codul rosu inscris in Lebada cu doua intrari poate fi anuntat ca eveniment major la toate din limba romana.” (Alexandru Matei)