Descoperă filosofia · 🇷🇴

”Citind scrierile lui Emil M. Cioran (1911–1995), ești permanent pus în postura caraghioasă a copilului care vrea să prindă, sub căușul mâinii sale, razele jucăușe reflectate de-o oglindă, pe care cineva, hâtru, o mișcă întruna, de colo până colo: ceea ce credeai că ai „prins“ prin și sub greutatea lecturii tale nu mai este, sau este în altă parte, așa încât te trezești, ca și copilul de adineauri, cu mâna goală. Cioran este un autor greu de atâta sens, el refuză lecturile și, orgolios și histrionic cum este orice mare creator, ne atrage involuntar în relecturi care, ca într-un palimpsest, ne relevă noi și noi înţelesuri. Cartea de faţă este o încercare meritorie de a prinde câteva raze și de a le dărui celorlalţi, poate mai puţini norocoși. Având saturaţia ontologică a unui om revoltat, Cioran s-a situat aproape totdeauna în contra sau în răspăr (à rebours) faţă de tot ce s-a creat de la Adam încoace, un reformist radical nemulţumit până și de sinucidere, care va trebui, ea însăși, reformată. Boala și durerea sublimate în suferinţă, însă cu determinaţii metafizice, plictiseala, melancolia și mâhnirea generate de un prea-plin existenţial trăit pe liziera căderii în timp sunt stări negative care fecundează la Cioran, paradoxal, optimismul, încrederea în valorile viului, chiar nevoia de Dumnezeu, finalmente: meditaţia filosofică autentic modernă, validată universal.” - Ion Dur (profesor universitar de filosofie)

”Germanul Franz Rosenzweig (1886–1929) este unul dintre principalii filosofi evrei contemporani și inițiatorul unui nou curent de gândire care a respins abstracția dezumanizată a idealismului și a panlogismului hegemonic specifice epocii sale. În cea mai importantă operă a sa, Steaua mântuirii, filosofia occidentală și tradiția evreiască converg în căutarea experienței trăite. Pornind de la câteva teme principale – nevoia de Celălalt, devenirea temporală, limbajul, mai cu seamă cel dialogic –, Rosenzweig a propus o nouă abordare a cărei categorie fundamentală nu mai este substanța tradițională, ci relația. Plecând de la angoasa în fața morții și deschiderea către viață, Steaua mântuirii constituie unul dintre textele esențiale ale gândirii evreiești contemporane, care a marcat autori iluștri precum Martin Buber, Emmanuel Levinas și Walter Benjamin.” Manuel Cruz (profesor universitar de filosofie)

”Napolitanul Giambattista Vico (1669–1744) a fost primul mare filosof din istorie. În ciuda discreției sale personale, gândirea sa a avut ecou în diverse cercuri intelectuale. L-a criticat pe Descartes, dar, în același timp, s-a raportat cu entuziasm și originalitate la inovațiile filosofice ale epocii sale. Vico a apărat o idee revoluționară, care pretindea că omul, și nu divinitatea ar fi creatorul și protagonistul propriului destin. Considerând produsele culturale ale societăților drept mărturii ale principiilor adevărului etern, Vico vedea literatura, poezia și politica drept arte care fac vizibile toate posibilitățile creativității umane. Artele, filosofia, metafizica și antropologia se unesc, așadar, într-o idee originală a științei, care continuă să ofere și astăzi argumente de discuție și dezbatere.” Manuel Cruz (profesor universitar de filosofie)

”Martinichezul Frantz Fanon (1925–1961) a desfășurat o intensă activitate în munca sa de psihiatru și filosof, vizând emanciparea indivizilor și a popoarelor. A abandonat insula colonizată din Caraibe, unde crescuse, și a plecat în Franța pentru studii. Răzvrătirea și-a făcut simțită prezența atât în modul său de a gândi, cât și în acțiunile sale: pe de-o parte, numeroasele sale scrieri au avut un impact remarcabil asupra studiilor postcoloniale, asupra teoriei criticii și evoluției marxismului dintr-o perspectivă radicală politic, ce combina viziunea panafricană cu un umanism ateu; pe de altă parte, s-a angajat personal în Războiul de independență din Algeria, una dintre multele situații în care a luptat pentru decolonizarea pe care o dorea extinsă în întreaga lume. Eforturile sale antirasiste și anticolonialiste continuă să aibă influență și astăzi în diferite procese de eliberare națională.” Manuel Cruz (profesor universitar de filosofie)

”Aceasta este povestea unui copil din sudul Italiei, fiul unui tată analfabet, care a devenit unul dintre oamenii înțelepți ai timpului său; este epopeea unui personaj care s-a prefăcut că este nebun doar pentru a putea continua să-și apere viziunea originală asupra lumii; este vocea unui călugăr cu faimă de eretic, care a vorbit despre revoluție și a predicat apariția unei societăți de oameni drepți pe pământ, chiar înainte de moartea sa; este strigătul unui calabrez care, cu o puritate neînfricată, a răsturnat teoria prin practică. Cartea de față relatează peripețiile unui filosof care ne învăță să preferăm natura – plantele, animalele și toate ființele vii în carne și oase – cărților și silogismelor. Tommaso Campanella (1568–1639) se află la intersecția unei epoci care lasă în urmă imperativele și dogmele unei așa-zise autorități și pornește pe drumuri neîncepute, către idei noi, purtând, cu toate acestea, povara trecutului.” Manuel Cruz (profesor universitar de filosofie)

”Ce înțelegem prin știință? Cum putem hotărî dacă o teorie este științifică? Maghiarul Imre Lakatos (1922–1974) și austriacul Paul K. Feyerabend (1924–1994) au încercat să răspundă acestor întrebări. Chiar dacă au fost influențați în mod decisiv de Karl Popper, ambii s-au îndepărtat, până la urmă, de maestrul lor comun. În timp ce Lakatos introduce o versiune mai sofisticată a falsificaționismului, ajungând să elaboreze o metodologie a programelor de cercetare științifică, Feyerabend devine susținătorului unei adevărate viziuni anarhice proprii a științei. Colegi și buni prieteni, cu un trecut politic controversat, Lakatos și Feyerabend se află printre marii filosofi ai științei secolului XX.” Manuel Cruz (profesor universitar de filosofie)

”Prin opera sa eseistică, poetică și dramatică, Friedrich Schiller (1759–1805) s-a remarcat ca unul dintre cei mai importanți promotori ai filosofiei clasice germane. Talentul său poetic și filosofic l-au impus ca o personalitate multilaterală, pe care cultura europeană a iluminismului târziu o vedea cu ochi buni. Alternând mereu între pasiunea literară și profunzimea filosofică, Schiller a marcat într-un mod decisiv trecerea dinspre secolul al XVIII-lea spre secolul al XIX-lea, situându-se la înălțimea unor genii precum Goethe și Kant. Acest volum se axează, în special, asupra scrierilor sale privind estetica, în care problema iluministă a educației omului este prezentată alături de teme ce vizează frumosul și arta, prin care este definită o lume conceptuală, a cărei influență își va face simțită prezența pe tot parcursul secolului XX.” Manuel Cruz (profesor universitar de filosofie)

”John Dewey (1859–1952) a fost unul dintre părinții fondatori ai pragmatismului american, alături de William James și Charles S. Pierce. Însă, în timp ce aceștia din urmă și-au limitat activitatea filosofică la discipline specifice, Dewey a adus contribuții fundamentale în aproape toate domeniile gândirii, de la logică la sociologie, de la psihologie la estetică, de la epistemologie la etică și politică. Volumul de față prezintă direcțiile esențiale ale filosofiei sale, urmând un traseu tematic pornind de la originea pragmatismului până la multitudinea de idei originale și fecunde care i-au marcat cariera ulterioară, și care au modelat decisiv cea mai riguroasă gândire din America de Nord. Dewey se impune astfel ca fiind primul intelectual public de referință din Statele Unite.” Manuel Cruz (profesor universitar de filosofie)

”Richard Rorty (1931–2007) a fost unul dintre cei mai influenți filosofi din ultimele decenii ale secolului XX. Gândirea lui s-a înscris într-o mișcare filosofică apărută în Statele Unite în anii ‘80, neopragmatismul, însă avea elemente comune și cu o axă pragmatică adoptată de unii filosofi europeni. Rorty a dialogat cu tradiții filosofice diferite, precum hermeneutica și analitica, și a purtat dezbateri cu personalități ca Rawls, Habermas și Vattimo. În numeroase cărți și intervenții a pus la îndoială forma tradițională de teoretizare a unor probleme ca adevărul, natura umană și validitatea principiilor morale, și a propus un mod istoric de explicare a valorii limbajelor umane, a luminilor și umbrelor democrației, a tensiunilor dintre răspundere și libertate, a separării dintre religie și politică și a funcției literaturii într-o societate mai puțin crudă.” Manuel Cruz (profesor universitar de filosofie)

”În secolele al XVII-lea și al XVIII-lea apare empirismul britanic, o mișcare filosofică ce se caracterizează, în general, prin ideea conform căreia cunoașterea omenească trebuie să se bazeze pe experiență. Considerat de către filosoful italian Mario Dal Pra ca fiind „gânditorul britanic cel mai important din prima jumătate a secolului al XVIII-lea“, George Berkeley (1685–1753) a fost, împreună cu Locke și Hume, unul dintre cei mai străluciți reprezentanți ai acestei mișcări. Viața sa intensă și opera sa, solidă și bine scrisă, ne plasează în fața unui filosof care argumentează ingenios, susținător al teismului și, în același timp, precursor al lui Ernst Mach și Albert Einstein. Orașul Berkeley, din California, cunoscut pentru universitatea sa prestigioasă, preia numele acestui filosof esențial pentru a putea înțelege atât existența noastră, cât și lumea în care se manifestă.” Manuel Cruz (profesor universitar de filosofie)

”Niciun contemporan nu a gândit dreptatea cu entuziasmul și rigoarea lui John Rawls. Și-a dedicat toată viața încercării de a rezolva tensiunea dintre libertate și egalitate, fără a renunța la niciuna, pentru că într-o democrație ambele sunt indispensabile. Filosofia sa constă în conturarea unei intuiții fundamentale: o societate echitabilă se evaluează după destinul pe care îl rezervă celor mai năpăstuiți de soartă. Ideile lui Rawls au inspirat o întreagă generație de filosofi, dar și de economiști, politologi, sociologi și juriști de toate ideologiile și din toate școlile de gândire. Filosoful de la Harvard este unul dintre cei mai influenți din istoria gândirii politice, alături de Platon, Aristotel, Hobbes, Locke, Rousseau, Kant, Mill și Marx.” Manuel Cruz (profesor universitar de filosofie)