n'autor · 🇷🇴

Octav Mavru, avocat bine-cunoscut la București, pornește, într-un moment de criză, într-o călătorie în Orient. Cu scopul de a-și (re)găsi fiul, cel de la care primește un pachet misterios, prin intermediul căruia pare că-i cere ajutorul. Nu va fi singur, ci însoțit de Beguma – o clientă de-ale lui, care își caută, la rândul ei, fiica mai mare – și de Lia, fiica mai mică a acesteia. O seamă de ghizi îi escortează, dar și protejează pe parcurs. Malalai, „fiica Afghanistanului“, cum ea însăși se autointitulează, proiectează nanoboți anticancer. Și parcurge drumul invers, dinspre Orient spre Europa, într-o altfel de călătorie, reală și virtuală, prin hățișurile internetului, cu gândul secret de a rescrie totul, pentru a îndrepta lumea. Nici ea nu e singură în încercarea ei: o acompaniază o istorie, o credință și multe personaje îndărătnice. Cum se vor intersecta aceste două călătorii? Ce le unește, ce le desparte? Și ce războaie se poartă, de fapt, pe traseul Orient – Europa și înapoi?

O lume în care lucrurile nu sunt ceea ce par. Bucureștii nu sunt București. Alexandru Robe nu locuiește în cartierul celor bogați (Dorobanți). Sau locuiește? Prieteni are: câțiva. De-o vârstă cu el. Ce vârstă? Întrebați-l. S-ar putea să nu vă răspundă. Discreția îl caracterizează; la fel, prudența în conversații publice. Femeile din viața lui? E posibil să nu-l iubească pe cât ni se spune. Mai mult? Mai puțin? Știți jocul cu petalele smulse și azvârlite în vânt? Până rămâne una singură? Ghiciți care... Alexandru Robe nu este Alexandru Robe. Neurolog? Psiholog? Profesor? Doctor? Impostor? Vrei să găsești răspunsul, nu-i așa? „Să fie Ceilalți un Urmuz mai întins? Nu, căci epica are continuitate, numai că, totodată, plot-ul e disrupt, fracturat, încărcat de trimiteri la mituri, la benzi desenate, la textele de aventuri ale copilăriei, de la Cireșarii până la Jules Verne, ba chiar și la Ion Manolescu. Mai puțin fantastic decât Buzzatti, cu o baie de emoții mai ponderate decât la Kafka, dublate de o babilonie stilistică ce tinde către Jarry, Ceilalți e mâța textuală a lui Schrödinger: un text-incertitudine, populat cu personaje ițite din magma balcanică. Deși relatează patru povești de dragoste, Ceilalți nu e un roman de dragoste, ci un text fantastic-absurd. Nimic nu e sigur, totul e instabil, iar dibăcia autorului e că, de la plot și personaje până la stilul ce amintește ici-colo de Céline, romanul e egal cu sine însuși, e coerent în dezordinea lui. Un haos bine temperat. O lectură de asediu, complicată, cronofagă; te sleiește intelectual, dar îți face un cadou: n-ai cum s-o uiți.“ Florin Chirculescu

Un basm punk despre ciclicitatea istoriei și despre miturile care hrănesc răul, dar și binele din noi. Baba Iana și Baba Draga, două surori vrăjitoare, își măsoară puterile în farmece, peste spații și timpuri, și ajung să pună un rămășag pentru a vedea care e cea mai pricepută într-ale magiei ce hotărăște mersul lumii. Așa se face că prima dintre ele își dedică viața unei fete splendide, Ana, care vrea să-și depășească condiția umilă, iar cea de-a doua unui băiat născut din fețe împărătești, Kostei, crescut fără dragoste, învățat să devină un cârmuitor nemilos. Ițele se încurcă și se descurcă în negurii vremurilor, iar pe scenă apar oameni de rând, regi, regine, prinți, ba chiar și o creatură mitologică, Drăcavacu. Ies la iveală descântece, un ou prețios, intrigi, iar sângele se varsă fără măsură. Până când încercarea de peste veacuri este dusă la bun sfârșit. Sau nu. Trăgându-și seva din folclorul slav, pe care îl reinterpretează într-o cheie feministă, Cântec deasupra cenușii este un basm punk despre întunericul și raza de speranță din umanitate. O carte cum nu veți mai citi vreodată.

Un roman fantasy românesc despre luptă, identitate și speranță În Dasos, faimoșii și mărunții conviețuiesc într-o aparentă armonie, respectând cutumele împământenite de strămoșii lor. În adâncul unor conștiințe, însă, se insinuează dorința de schimbare. Așa că tradițiile ajung să fie chestionate – de răzvrătiți precum Anni, Meleina, Sevasta, apo Palaga, Felip sau Șandru –, intrigile și misterele, să fie țesute, armele, să fie potrivite pentru confruntări, vasele, să fie pregătite pentru călătorii îndelungate. Tuturor, li se alătură vrăjitori, mușați, zâne și sburători. Și abia de aici aventura începe cu adevărat. Plonjează în Schimbare, așadar, pentru a evada într-o lume fermecătoare. „Într-o societate în care soarta fiecăruia este decisă de alții, Anni îndrăznește să sfideze regulile și să-și croiască propria cale. Prinsă între loialitate, supraviețuire și dorința de libertate, ea descoperă că schimbarea are întotdeauna un preț. Și nu e singura. Romanul Ligiei Ruscu este un fantasy de extracție românească, construit pe o lume profund stratificată, în care puterea stă în mâinile câtorva, iar resursele rare, precum rud-ul, devin cheia controlului. Îmbinând o intrigă tensionată cu reflecții asupra destinului și revoltei, Schimbare pare să evoce spiritul romanelor lui Robin Hobb, dar rămâne înrădăcinat într-o estetică unică, cu influențe din mitologiile locale. Pentru cei care iubesc lumile fantastice complexe, eroii care contestă statu-quo-ul și poveștile despre luptă, identitate și speranță, romanul Ligiei Ruscu este un univers în care pierderea de sine devine o adevărată încântare.“ Marian Coman „Noul roman al Ligiei Ruscu, o aventură cap-coadă, se devorează pur și simplu. Fiecare pagină creează dependență. Și vrei mai mult, tot mai mult. La final, îți va fi dificil să te desparți de universul Schimbării. Pentru că ai dat peste o carte antrenantă, construită impecabil, cu doze precise de suspans, croită după chipul și asemănarea lumii acesteia, dar cu mijloace fantasy, plămădite cu istoria, folclorul și mitologiile autohtone, cu câteva arome locale și teme universale, cu niște călătorii inițiatice, cu protagoniste și protagoniști incredibili și-o atmosferă inedită. Pe scurt, pentru că ai în față un roman memorabil, scris de o povestașă veritabilă, pe care m-aș bucura să o (re)descoperi.“ Eli Bădică coordonatoarea imprintului n’autor

CARTE CU AUTOGRAF Antologie coordonată de Ionela Băluță și Emanuela Ignățoiu-Sora. Texte de: Ionela Băluță Oana Băluță Elena Brodeală Silvia Burcea Luciana Alexandra Ghica Emanuela Ignățoiu-Sora Ioana Ilie Veronica Lazăr Mihaela Michailov Ștefania Mihalache Ioana Moroșan Diana Elena Neaga Roxana-Magdalena Oprea Liliana Popescu Ema Prisca Camelia Proca Alina Purcaru Andreea Rusu Cătălina Stanislav Monica Tudorache Miruna Vlada/Miruna Butnaru Troncotă Andreea Voina Ioana Ulmeanu Antologia de față cuprinde 23 de texte care abordează feminismul contemporan și actualitatea necesității acestuia. Veți regăsi aici 23 de unghiuri deopotrivă personale și profesionale, povești de formare, de conștientizare, de solidaritate. Istorii personale, îmbinate cu expertize din domenii diverse (justiție, activism, academic, literar, publicitar, jurnalistic, cercetare, artele spectacolului, etc.), care vin cu o optică proaspătă, articulată, vitală. „Ne-am dorit un volum în care conceptele și teoretizările să fie transpuse în experiențe de viață, tocmai pentru a arăta că feminismul este (și) despre lumea de astăzi, despre noi, căutările, nevoile și speranțele noastre. Autoarele au răspuns generos acestei provocări: este mult mai greu să vorbești la persoana întâi și despre viața ta, de multe ori ne ascundem în spatele conceptelor pentru a nu ne dezvălui vulnerabilitățile. Or partea aceasta este esențială pentru feminism: nu doar că producerea de cunoaștere este de fapt foarte legată de poziția și experiența fiecărei autoare (așa cum a subliniat epistemologia feministă de câteva decenii încoace), dar pentru înțelegerea feminismului la nivel societal aceste povestiri/istorii despre experiențele fetelor și femeilor sunt indispensabile. Sperăm că acest volum va contribui la o producere de cunoaștere feministă despre societatea românească și va ajuta la sporirea solidarităților feministe.“ Ionela Băluță

Un roman-caleidoscop în materie de iubire. În câte feluri poți iubi? Cât te-ai modela pe tine însuți pentru a-l găsi și păstra pe celălalt în viața ta? Ce se-ntâmplă când eșuezi în dragoste, din nou și din nou? Iată doar câteva dintre întrebările la care răspunde literar Sindromul picioarelor neliniștite. Un roman-metaforă, pornind chiar de la titlu (și de la o afecțiune reală), despre căutarea (fără sfârșit a) iubirii. O carte-mozaic în care descoperim o protagonistă cu totul și cu totul aparte, care privește lumea printr-o lentilă – dragostea –, dar dintr-o multitudine de perspective, din perioade foarte diferite ale propriului parcurs, din alte și alte colțuri, cu alte și alte fobii, manii, obsesii ori manifestări schizoide. Un regal, în fond, în materie de iubire. „Când am închis Kindle-ul după ce am terminat de citit manuscrisul Ioanei, am avut senzația că pun capacul unui caleidoscop care îmi arătase o mulțime de fațete și unghiuri din care poate fi văzută povestea de iubire a unei vieți: în funcție de etapă, vârstă, situație, dispoziție, țară, limbă, persoană implicată sau contemplatoare. Nevoia de a (ne) înțelege arată exact așa, iar caleidoscopul poate continua la nesfârșit, cu ipostaze care curg una din alta fluid, fără întreruperi abrupte, așa cum o face acest volum. Privirea exhaustivă – aproape antropologică – a iubirii mi se pare punctul forte al cărții.“ Raluca Nagy „Ioana Unk îndrăznește să pășească în literatura română contemporană pe o cărare îndelung bătătorită, cea a iubirii, una dintre temele majore în arte (și-n vieți), un teren minat. Și totuși, scriitoarea își apropie subiectul într-atât de mult, încât îl face al ei și doar al ei. Prin voce, prin construcție narativă, prin ritm, prin miză. Prin tot ce toarnă în cuprinsul romanului, de la protagonista atipică (a cărei unică și obsesivă misiune devine căutarea iubirii) la bărbații-plante care o acaparează, de la poveștile pe care (și) le spune la fișele de observație a bărbaților, dialogurile imaginare cu un el idealizat, referințele subtile (literare, în principiu, dar și culturale): o bogăție de elemente care se întrepătrund și surprind, în toată splendoarea, grotescul relațiilor romantice. Cu Sindromul picioarelor neliniștite, Ioana Unk pariază pe o singură carte (esență a unei biblioteci, de fapt), iar rezultatul e, fără pic de îndoială, extra-ordinar.“ Eli Bădică, coordonatoarea imprintului n’autor

CARTE CU AUTOGRAF Un roman despre trauma căutărilor sentimentale și identitare. Un scriitor pe la șaizeci de ani, evreu de origine, părăsit de soție, încearcă să-și pună ordine în viață și gânduri. Îl urmărim timp de aproape doi ani, perioadă în care asistă și la degradarea tatălui său. Peste problemele personale, se suprapune un impas creativ, pe care încearcă să-l depășească ficționalizându-și traumele, iubirile, eșecurile, obsesiile și dilemele etice. Pe acestea – și multe altele – le topește într-un mozaic romanesc al cărui protagonist, Marcel Cohn, e compus din instantanee surprinse din copilărie până la senectute, iar poveștile lui ne sunt dăruite spre lectură tot nouă, cititorilor. O geometrie a tandreței este, în fond, un excelent roman al căutărilor continue – de sine, identitare și sentimentale. „Îl citesc de multă vreme pe Liviu Ornea ca pe unul dintre cei mai inteligenți și subtili eseiști din România. În eseuri discută lucruri complexe într-o manieră care nu le trivializează complexitatea: maniera unui umanism competent, sceptic, ironic și generos. Aceste calități apar și în literatura lui, doar că au un aspect existențial mult mai apăsat. O geometrie a tandreței, ca și Viitorul anterior (2020) sau Viața ca o glumă proastă (2022), este o carte despre memorie. Ornea revine ca explorator al anxietăților și al clarobscurului. Vibrația lor e perceptibilă și în pasajele în care condițiile atmosferice par mai senine. Dar O geometrie a tandreței este înainte de toate un roman dialectic. Formal, o metaficțiune despre dificultatea de a scrie un roman. Substanțial, un raport meteorologic asupra României din ultima jumătate de secol; un roman al «supraviețuirilor» (cu vorba lui Radu Cosașu, căruia îi este dedicat) în comunism, în postcomunism și în acele zone de existență individuală și colectivă care rezistă unor clasificări prea simple.“ Mihai Iovănel „«Limbajul nu doar descrie lumea, ci o și creează» – observația îi aparține protagonistului cărții de față, un scriitor care-și caută cu ardoare următoarea poveste. Ceea ce nu e decât un pretext pentru alte și alte căutări: ale sinelui, ale iubirii, ale sensului, ale apartenenței identitare. Căutări chinuitoare, firește, care-și trag seva din trecut, din literatură, din cultură, din istorie și din știință. Și, poate chiar mai important, din limbaj. Pentru că Liviu Ornea (re)creează – prin limbaj, dar și prin stil, și prin construcție narativă – un univers în care te-ai putea vedea locuind. Un spațiu ficțional nuanțat, în care nu se pierde umorul, cum nu se pierd nici celelalte calități ale prozei autorului, și în care cititorul atent va regăsi teme și personaje, dar și un narator dinamic, jucăuș, pe alocuri, și o nouă și relevantă miză, care a fost pregătită prin scrierile anterioare.“ Eli Bădică, coordonatoarea imprintului n’autor

CARTE CU AUTOGRAF Care acasă îți aduce fericirea? Ori de câte ori revine pe Aleea Zorilor, Andrei Crăciun ne deschide ușa către o lume magică, pe care o reclădește din câteva tușe și o repopulează cu povești și personaje inegalabile. Totul, cu singura privire posibilă, cea a copilului, mereu plină de uimire, naivitate, cruzime, curiozitate, franchețe, însetată să descopere viața, privirea care poate transforma banalul în fabulos într-o clipită. Turbo are, așadar, mirosul copilăriei și ritmul melancoliei. Și, atâta vreme cât ne refugiem între paginile ei, universul capătă mai mult sens și strălucire. „În Turbo, Andrei Crăciun se reîntoarce în lumea poveștilor din copilărie, poate singura lume în care fiecare apariție devine personaj de colecție. Subinginerul Oiță, Baba, Madam Bucuria, doctorul Melcu, Popa Danciu, Bărbosu, Pantelimon Octavia și ceilalți turbo-eroi ne poartă prin perioada postdecembristă și îndulcesc școala vieții, ca orice colecție care se respectă. Moartea se strecoară și fură pe capete, dar poezia copilului de pe Aleea Zorilor e mai abilă, păstrând colecția intactă pentru cititori. Un roman scris dintr-o singură frază, care dă o stare de melancolie cum puține cărți o fac. Să ne bucurăm, vorba unui personaj.“ Bogdan Munteanu „Ne aflăm într-un oraș provincial din România postdecembristă, printre străzi și printre blocuri, între etaje și între amintiri, cu oameni care capătă aluri de legende și adevăruri care nu sunt duse până la capăt pentru că întotdeauna, dar întotdeauna, rămâne încă un fir de care poți trage pentru a(-ți) reînnoi pofta de a povesti și, prin urmare, de a trăi. Iar Andrei Crăciun trage de firul acesta din nou și din nou și deznoadă ghemul în care păstrează copilăria ca pe cea mai însemnată avuție. Aleea Zorilor se cheamă acest acasă al copilăriei, iar ceea ce iese din revizitarea Aleii poartă numele Turbo și, firește, amprenta stilistică bine-cunoscută a scriitorului.“ Eli Bădică coordonatoarea imprintului n’autor

CARTE CU AUTOGRAF Ne vedem la capătul poveștilor. Cel mai recent roman al lui Marian Coman se deschide cu cea mai veche istorie din lume: una de iubire. Într-un prezent apropiat, Alex te trage în povestea lui și a Adei. Nu-ți lasă vreme să te înduioșezi, căci, curând, descoperi că-ți relatează ultima lor zi împreună. În paralel, îl întâlnești pe Manu, care te lasă să pătrunzi în intimitatea gândurilor sale de scriitor aflat în plină criză creativă. Cei doi îți vor fi aproape pe tot parcursul cărții, ba unul, ba celălalt, până când destinele li se întrepătrund, permanent la granița dintre realitate și ficțiune, dintre virtual și real, dintre povești. Ultima carte are, de altfel, darul acela aparte al literaturii bune: să schimbe ceva în tine la finalul lecturii. „Cine o omoară pe Ada, iubita programatorului Alex Brănescu? Cum are ea 27 de ani în 2019 și 20 în 1974? Se poate călători în timp, citind De veghe în lanul de secară? Cine sunt securiștii Gicu și Neacșu, care torturează în timp ce ascultă Dan Spătaru? Dar pictorul Matei, stăpânul vieții veșnice din tărâmul poveștilor uitate? Cu ce secret teribil îl șantajează pe Alex? Citiți Ultima carte a lui Marian Coman: alertă și intensă de la prima până la ultima pagină. O ficțiune speculativă care le-ar fi plăcut lui Robert A. Heinlein și Baran Bo Odar.“ Ion Manolescu „După Omulețul din perete și alte povestiri fantastice, Marian Coman revine cu un roman care adaugă încă o piesă de puzzle în universul inedit construit anterior și îi reconfirmă atât vocația de povestitor autentic, cât și statutul pe scena literară românească. Sub forma unor consemnări diaristice, cu ingrediente science-fiction, horror și policier, combinate într-un realism încheiat până la ultimii nasturi, cu accente livrești și științifice, ludice și dramatice, cu o coloană sonoră eclectică, cu episoade tulburătoare, personaje în carne și oase, teme profunde și-un stil recognoscibil, Ultima carte reușește să-și seducă cititorii, indiferent de profilul lor, și să le rămână în minte, multă vreme după ce dau ultima pagină.“ Eli Bădică, coordonatoarea imprintului n’autor

Un playlist pentru Timișoara de pretutindeni. „Ne plac poveștile pentru că viața fiecăruia dintre noi seamănă cu una dintre ele. Sau cu mai multe“ ne spune, la un moment dat, unul dintre personajele cărora scriitorul le dă glas în Punk requiem, un soi de prequel al Povestirilor din garaj. Și, citind cartea aceasta, nu veți face decât să trageți cu ochiul la aceste vieți ale noastre, ale tuturor, și să realizați, din nou și din nou, că poveștile ne înconjoară permanent, dacă știm unde să le căutăm, și că istoriile mărunte sunt cel puțin la fel de relevante și de spectaculoase precum cele oficiale. Mai ales când sunt redate cu zvâc, umor și un strop de nostalgie, așa cum numai un scriitor ca Goran Mrakić o poate face. „Cel mai mult apreciez la un scriitor capacitatea de a nu-mi da senzația că tocmai citesc ceva scris de un scriitor. Goran Mrakić face din Timișoara, în sfârșit, un personaj, iar Punk requiem este cartea sa de identitate.“ Daniel Silvian Petre „Punk requiem, volum de debut, publicat acum într-o formă nouă, revizuită și adăugită cu două proze proaspete, la nouă ani distanță de prima ediție, nu face decât să demonstreze, dacă mai era nevoie, de ce scriitorul bănățean de origine sârbă este o voce aparte în peisajul contemporan. Aici, în această carte, sunt sâmburii literaturii sale, aici se vede limpede stilul care avea să-l consacre, predilecția pentru subiecte, întâmplări și personaje aduse parcă dintr-o altă lume, pentru altfel de povești, de fapt, scrise într-un limbaj viu, antrenant. Și, poate cel mai important, cu textele lui Goran Mrakić chiar nu ai cum să te plictisești.“ Eli Bădică coordonatoarea imprintului n’autor

Roman distins cu „Premiul liceenilor basarabeni pentru cea mai îndrăgită carte a anului 2023”, în cadrul FILIT Chișinău, ediția 2024. Roman nominalizat la Premiile Observator cultural, categoria „Proză”, ediția 2024. Cine suntem după ce rămânem singuri? Toată dragostea dintr-o fotografie arsă pune reflectorul pe relația dintre trei generații de femei, care înțeleg lumea în moduri aproape incompatibile unul cu celălalt. Familia și echilibrul ei precar sunt zdruncinate de internarea bruscă a celei mai vârstnice dintre ele. Fricile paralizante capătă contur în apropierea morții iminente. Mecanismele lor de apărare, mai ales felurile în care fiecare parazitează viața celeilalte, în numele datoriei și al iubirii materne, ies la suprafață. Iar Leia, aflată la mijloc(ul distanței), este cea care înregistrează schimbările, cea care (își) cerne realitatea, se străduiește să o transcrie și să-i dea un sens, cea care își negociază constant identitatea, în încercarea de a descoperi cine rămâne în afara statutelor de fiică și mamă și a găsi un drum spre (un) liman. „Între moartea tatălui iubit și boala mamei care încă mai trăiește, Lea îmbătrânește și nu mai vrea să fie gazdă pentru vieți străine. Ultima zvâcnire de pasiune, revolta întârziată, regretele și fricile ca o gură cu dinți perfecți, râzând în oglindă. În cât timp o femeie devine mama pe care nu a iubit-o în copilărie? Cât din noi este alegere și cât moștenire? Maria Orban scrie adevărat, iar cartea ei se simte la fel.“ Tatiana Țîbuleac „Maria Orban revine cu o carte chiar mai incomodă decât debutul ei, Oameni mari, căci de data aceasta sapă și mai adânc în universurile noastre interioare și scoate de acolo subiecte tari, unele dintre ele aflate încă la limita tabuului: dragostea maternă și ce se poate ascunde în spatele sentimentului datoriei, grotescul degradării umane, coșmarul neputinței, tânjirea după iubire, atracția sexuală din apropierea morții ș.a.m.d. Iar scriitura ei e lucrată în filigran. Minuțioasă, necruțătoare, viscerală. O proză concentrată, care te izbește cu forța unui cuțit bine înfipt, chiar în punctul în care doare cel mai tare. Apoi îți întinde bandajul, să îți pansezi rănile. Așa cum numai literatura bună o poate face.“ Eli Bădică coordonatoarea imprintului n’autor