Poeți și poete de la Reflector

Laurențiu Ion construiește o voce lucidă, care analizează – uneori cu ironie și umor, adesea fără milă – societatea în care trăim, una cu un mare grad de manifestare a violenței și măcinată de corupție.

Un super proiect care va schimba regulile jocului: curajos, artefactual, weird, pe generație. Cea mai outré producție lirică pe care am citit-o în ultimii ani. – Alex Ciorogar

Dintre cei născuţi după 1990, Radu Niţescu este primul care face pasul în faţă, debutând editorial. Cel dintâi lucru care atrage atenţia în gringo e acela că pune în scenă o poezie incomparabil de carismatică. Restul calităţilor sunt, s-ar zice, independente de aceasta. Sarcasmul, patosul reţinut, inteligenţa de construcţie, echilibrul melodic, toate îşi au, desigur, locul lor. Dar carisma, care e a lui Niţescu şi numai a lui, rămâne, dincolo de acestea. La un moment dat, un poem vorbeşte despre anul în curs ca despre anul unei totale explozii de erotism: „în două mii doişpe o să ne iubim grozav”. Cosmin Ciotloş

„Fotocrom Paradis este un volum de poeme absolut superbe. Vocea de siri în epifanie m-a rupt. După ce am citit am rămas cu o stranie senzație de nostalgie cumplită după niște lucruri pe care nu le-am trăit niciodată. Și nu mai am chef să zic nimic deștept/teoretic. Superbe.” – Ștefan BAGHIU

„Până la urmă, ce este Vântureasa lui Marius Chivu altceva decât poezie de dragoste? Mulţi au văzut în carte numai ce se vede imediat, accidentul cerebral teribil, tuburile de perfuzie, chingile, trepanarea şi copcile, agonia lângă patul bolnavei, afazia, bâiguielile, spitalul, capela cu lumânările, mizeria corpului paralizat. Pentru mine e limpede că «subiectul» atroce, neobişnuit, impresionant în sine al volumului n-a fost decât elementul său declanşator şi cutia sa de rezonanţă. Cartea este, de fapt, o mărturie despre dragostea fără limite, sau dincolo de limite, a unui bărbat tânăr pentru o femeie numită Lidia, care se-ntâmplă să fie mama lui. Putem da la o parte toată recuzita spitalului şi-a suferinţei: dragostea rămâne. Căci, dincolo de atrocitate, avem în Vântureasa scene de tandreţe, joacă, râsete nebune, cuvinte şoptite-mpreună, amintiri distruse şi recompuse prin puterea legăturii (la propriu ombilicale) dintre două fiinţe care se iubesc şi care-şi inversează, peste decenii, rolurile, mama devenind fetiţa fiului ei. Frazarea în sine e una dintre marile calităţi ale cărţii. Nu mi s-a întâmplat prea des să citesc o carte de versuri atât de reţinută, de sobră, de pură în formulări. Impresia de autentic, de emoţie vie, dar stoică, e imediată şi copleşitoare. Doar din loc în loc câteva poeme sparg printr-o imagerie surrealistă sau expresionistă această scriitură simplă, meditativă, care se extinde asupra întregii vieţi a personajului care vorbeşte. Confruntată cu urgenţa nenorocirii, viaţa explodează în mii de ţăndări şi-n cele din urmă în cenuşiu şi insignifianţă. Lidia este urgenţa, iar revelaţia cărţii este că ea a fost urgenţa dintotdeauna, din primele clipe ale mamei şi fiului împreună. Vântureasa este una dintre cele mai memorabile cărţi din noua poezie românească. O poezie a sincerităţii, a emoţiei şi a libertăţii interioare fără compromisuri.“ — MIRCEA CĂRTĂRESCU

„Colectiva mi-a amintit de Boards of Canada și cred că o idee bună ar fi să citești textele lui Ioan Coroamă cu BoC în fundal. E multă lumină aici și dăruire; Colectiva te ghidează într-o meditație lucidă, un joc poetic pentru zile solare.” - Ana Ivan

În Ludmila răstoarnă munții, Lena Chilari articulează, prin ironie amară și sarcasm, alteori printr-o delicatețe dezarmantă, nevralgiile lumii și rănile unui subiect poetic prins în malaxorul traumelor familiale și al unui erotism adeseori disfuncțional. În ciuda discursului care țâșnește în toate părțile, ca șampania, Lena Chilari e o poetă stăpână pe mijloacele sale, care știe cum să gradeze intensitatea și să mixeze registrele, reunind în același construct fragilitatea și forța, exclamațiile pline de patos și observațiile glaciale, plasându-se, la fel ca în volumul ei de debut, în răspărul modelor și modelelor literare prizate de tinerii poeți. O voce pe care inteligența artificială n-ar putea-o reproduce. Anastasia Gavrilovici

„Poezia lui Răzvan Țupa este reprezentativă pentru profilul generației, fapt ce îl poate plasa într-o poziție de referință pentru poetica douămiistă. Poezia lui ilustrează toate elementele specifice generației, situându-se între tranzitiv și reflexiv, între fracturism și utilitarism, între intimitate și deschidere socială, fiind reprezentativă și pentru tranziția de la vechile modele poetice la o nouă poezie.” (Andreea-Roxana Ghiță)

Suflul retoric din Medusa are forța unei mașinării indestructibile,  capabile să se autosusțină la intensitățile expresive necesare înregistrării „cadru după cadru după cadru”, și imaginația poetică să colonizeze orice. Iar sensibilitatea matură, cu senzorii inteligenți perfect stabilizați pe destructurarea somatografică a stereotipurilor feminității în alternative personale și o perspectivă extinsă asupra domeniului luptei, bazată pe un întreg arsenal interior al experienței tensiunii raționalizate, retraduse înapoi într-un corporal profund culturalizat, o avantajează teribil. În fine, totul la acest comeback impresionant lasă o impresie de oțel inoxidabil învestit la maximum cu potențial creativ. Ramona Hărșan

„Thanato Hotel e un fenomen natural mai mult decât o carte. Sunt aici poeme care stârnesc invidie, revoltă și îngrijorare: ai senzația că ai ignorat dintotdeauna cruzimea lumii tandre & tragice pe care o configurează, ești tentat să scrii și tu despre ea («să contribui»), dar stilul Liviei e nu doar inimitabil, ci și, în convențiile unui Romanian Southern Noir, imposibil de concurat.” Olga Ștefan