Serie de autor - Fernando Pessoa

Ediția Richard Zenith Traducere din portugheză, prefață și note de Dinu Flămând   Această carte aproape mitică, probabil opera cea mai seducătoare a lui Fernando Pessoa, e un monolog de o tristețe indicibilă, care surprinde cu o minuție halucinantă interiorul cu mii de fațete al unuia dintre numeroși săi heteronimi, Bernardo Soares.   „Angloman, miop, curtenitor, timid, înveșmântat în culori sumbre, reticent și familiar, cosmopolit predicând naționalismul, investigator solemn al lucrurilor futile, umorist care nu surâde nicicând, dar ne îngheață sângele, inventator de alți poeți și distrugător de sine însuși, autor de paradoxuri clare ca apa limpede și la fel ca ea de vertiginos, căci pentru el a simula înseamnă a se cunoaște pe sine, misterios, dar fără să cultive misterul, misterios ca luna la amiază, fantomă taciturnă a sudului portughez, cine este Fernando Pessoa?“ — OCTAVIO PAZ   „Bernardo Soares privește lumea fremătând. El nu pretinde să descifreze realul. Se folosește de privire doar ca să-i dea emoții, căci lumea lui e făcută din emoții, iar el își propune să schimbe lumea emoțiilor. Bernardo Soares vrea să-i atribuie lumii opace care îl înconjoară emoția pe care o simte în  interioritatea lui.“ — ANTONIO TABUCCHI   „Autorul Cărții neliniștirii este omul generic profund rănit de existență, contemplatorul propriei dispariții, care se abandonează în instinctul natural, «călăuzit numai de ceea ce face trandafirii să înflorească și de ceea ce transformă în frumusețe moartea frunzelor».“ — DINU FLĂMÂND

Selecție, traducere din portugheză, prefață și note de Dinu Flămând   Drama statică Marinarul, scrisă de Fernando Pessoa în 1913, care dă titlul acestei antologii, este prima sa capodoperă și unul dintre cele mai provocatoare texte ale marii literaturi din secolul XX. Teatrul static al lui Pessoa atinge teme fundamentale, precum misterul, realitatea ocultă, visarea, marele Dincolo; scrisă exclusiv în proză, dramaturgia pessoană aspiră către un minimalism a cărui intenție e sublimarea limbajului poetic, iar personajele sale aparțin unei lumi în care magia semnelor și a simbolurilor face parte din cotidian.   Marinarul este singurul text dramatic publicat de Pessoa în timpul vieții, în revista Orpheu, în 1915. Pe lângă acesta, volumul de față, al șaptelea din seria de autor coordonată de Dinu Flămând la Editura Humanitas Fiction, mai cuprinde alte douăsprezece drame statice, alături de câteva scenarii de film – de puțină vreme publicate și în Portugalia –, prin care Fernando Pessoa provoacă vitala noastră „neliniștire“ existențială în creații ce oscilează de la dramă interioară la poem filozofic sau la înscenarea unor situații enigmatice.   „Suntem în fața unui teatru în teatru, într-o succesiune de planuri diferit articulate, în care propriile personaje își pierd semnificația: totul se concentrează în limbaj, și în limbaj totul este insuficient, de vreme ce viața nu poate fi reprezentată.“ — FILIPA DE FREITAS, PATRICIO FERRARI   „În toate aceste texte, scenografiile extazului sunt mai degrabă niște arte poetice, și nicidecum rostirea oraculară a vreunui mag modern care să‑și grupeze adepții la altarul vreunei secte. E vorba de o superbă victorie a metaforei, ca o lumină ce curge «șiroind pe obrajii lui Dumnezeu», nu de transmiterea ezoterică a cine știe cărui mister ocult rezervat doar câtorva aleși. Iar dacă există vreun ales privilegiat în acest caz, de bună seamă că el este Poetul!“ — DINU FLĂMÂND

Antologie, traducere, prefață și note de Dinu Flămând „Îi prezentăm cititorului român aproape cinci sute de texte din producția lirică pe care Pessoa a plasat-o sub propriul său nume, scrise în portugheză, în franceză și în engleză, convinși fiind că este relieful cel mai proeminent al unui continent ascuns, de o diversitate care din nou va surprinde. Şi vom vedea că Pessoa continuă să se multiplice chiar și atunci când rămâne sub propriul său nume, complexitate ce se adaugă spectacolului de identități deja cunoscut prin demultiplicarea heteronimică. Căci dacă ne-am obișnuit să vedem în familia heteronimică a lui Pessoa o sursă abundentă și importantă de scrieri, cât pentru o adevărată generație literară transnațională, iar ea stabilește deja o performanță unică în istoria tuturor literaturilor, puțini bănuiesc existența diversității din care se alcătuiește Pessoa însuși, ca multiplu de sine. Acel «teatru în oameni» pe scena căruia evolua restul familiei alături de autorul lor, din imensa convingere a poetului că un creator trebuie să fie «plural ca universul», mai are un personaj complex ascuns chiar sub numele Pessoa. Iar acest personaj trăiește grav destabilizarea rezultată din propria sa multiplicare, fiindcă rezultă din ea neîmplinire și absență dramatică de identitate, în timp ce ele își continuă proliferarea alături de alte teme existențiale sau filozofice.“ (DINU FLĂMÂND) Era un om care cunoștea diverse limbi și scria versuri. Își câștiga pâinea și vinul punând cuvintele pe locul cuvintelor; așa a scris versuri cum trebuie să fie scrise versurile, deci ca pentru prima dată. La început s-a numit Fernando, pessoa, persoană ca toți ceilalți. Dar într-o zi îi trecu prin cap să anunțe iminenta apariție a unui super Camões, unul mult mai mare decât primul; fiind însă limpede că el era o persoană discretă, obișnuind să treacă nebservat pe Strada Aurarilor înveșmântat într-un impermeabil de culoare deschisă, cu papion și cu o pălărie fără pană, nu a spus că acel super Camões era el însuși. De fapt, un super Camões nu e altceva decât un Camões mai mare, numai că el avea rezerve, fiindcă urma să devină Fernando Pessoa(s), adică persoane, fenomen nemaiîntâlnit în Portugalia până atunci. Evident, viața lui era făcută din zile, și știm că zilele sunt egale, dar ele nu se repetă, iată de ce nu trebuie să fim surprinși că într-o zi, când trecea prin fața unei oglinzi, Fernando a întrevăzut, pentru un moment, o altă persoană. \[...] «Dați-mi ochelarii!» au fost ultimele și decisele sale cuvinte. Până acum nimeni nu a arătat vreun interes să știe pentru ce i-a vrut, cu riscul de a da impresia că ignoră sau disprețuiește ultima voință a muribunzilor, dar e destul de plauzibil să presupunem că intenția lui a fost de a se privi într-o oglindă ca să afle, în sfârșit, cine fusese el. Doar că Parcele nu i-au dat răgaz și nici nu se afla vreo oglindă în acea odaie. Acest Fernando Pessoa nu a ajuns să afle cu adevărat cine anume fusese, dar grație îndoielilor sale reușim să știm ceva mai mult despre ceea ce suntem noi.“ (JOSÉ SARAMAGO) „Poezia lui Pessoa este analiza cea mai subtilă, mai dureroasă și mai tragică a omului din secolul XX, dar și cea mai lucidă, cea mai necruțătoare: un om turmentat, înclinat să fie nemulțumit de toate, dar care se ia pe sine drept țintă. Cu adevărul, dar și cu veninul său, cu abuzul său de paradox, cu capacitatea de a afirma ironic contrariul unei axiome la care el recurge cu egală ironie, scrie una dintre poeziile cele mai revoluționare din vremea noastră.“ (ANTONIO TABUCCHI)

„Spectator al vieții, descifrator de șarade, lipsit de sentimente, asemenea expresii folosește Pessoa pentru a se autodefini, iar noi le vom regăsi în descrierea lui Abílio Quaresma din aceste nuvele polițiste. Astfel personajul câștigă o individualitate care seamănă cu cea a unei personalități literare apropiate de creatorul ei.“ (Ana Maria FREITAS) „Sunt doar câțiva ani de când editorii portughezi au reușit să descifreze, să grupeze și să publice majoritatea scrierilor polițiste ale lui Fernando Pessoa. Căci Pessoa a scris toată viața lui și proză polițistă. Iar apoi a creat un personaj demn de Panteonul unde și-au găsit locul detectivi celebri precum Sherlock Holmes, Hercule Poirot și Jules Maigret. E vorba despre doctorul portughez Abílio Fernandes Quaresma, un fel de întrupare a rațiunii pure rămas, evident, necunoscut, dar cu toate șansele de a face o strălucită carieră internațională postumă, ca mai toate scrierile din celebrul cufăr pessoan. El nu este «detectiv», este «descifrator», adică un raționalist spărgător de enigme din viața reală, care deslușește în faptele banale grupate în jurul unei crime tot ceea ce nimeni altcineva nu reușește să vadă. Simfonia deducțiilor sale este adevăratul suspans al acestor nuvele polițiste, pline de sugestii și de false piste prin care cititorul, antrenat și el în exercițiul descifrărilor, e invitat să se rătăcească. I s-a spus detectiv metafizic, și nu doar fiindcă, la un moment dat, recurge la Platon pentru lămurirea unei crime. Dar Quaresma este și un alter ego al lui Pessoa însuși, așa cum se voia sau se percepea el pe sine: un logician trist și destul de asocial, rece și mai degrabă placid, alcoolic timid, victorios numai asupra unei vieți fictive din care el reușește să extragă palpitul viu al dezordinii.“ (Dinu FLĂMÂND) „Am încercat întotdeauna să fiu doar un spectator al vieții, fără să mă amestec în ea. \[...] Față de viață, manifest numai interesul unui descifrator de șarade. Mă opresc, descifrez, apoi plec mai departe. Nu fac apel la nici un sentiment.“ (Fernando PESSOA)     Grete Tartler, „Proza polițistă a lui Fernando Pessoa“ (România literară, aprilie 2016)   Interviu cu Dinu Flămând (LaPunkt.ro, martie 2016)

Pagini de jurnal • Variantă a iubirii Hamlet–Ofelia trăită de Pessoa la modul epistolar • Cronica vieții care trece în idei incomode • Scandal de presă ca farsă metafizică • Înșelătoare pledoarii pentru false ambiții politice • Provocările unui bancher devenit anarhist prin îmbogățire • Canibalismul ca artă culinară • Indignările unui pudic • Elogiul piromaniei sau despre labirintul gloriei   Nu mă împac cu ideea să scriu; aș vrea să-ți vorbesc, să te am mereu lângă mine, nu să fie nevoie să-ți trimit scrisori. Scrisorile sunt semne de despărțire   semne, cel puțin, ale nevoii de a le scrie, ale faptului că ne aflăm departe unul de altul. Să nu te mire un anume laconism în scrisorile mele. Scrisorile sunt pentru persoanele cu care nu mai avem interes să vorbim: acelora le scriu cu dragă inimă. Mamei, de exemplu, nu i-am scris niciodată cu dragă inimă, tocmai pentru că țin mult la ea. Vreau să simți asta, să știi că eu simt și gândesc așa în această privință, ca să nu mă socotești sec, rece, indiferent. Nu sunt așa, bebelușul meu micuț, pernuța mea roz pentru a prinde de ea sărutări (ce mare prostie!). Îți trimit o mică păpușă chinezească. (Din scrisoarea lui Fernando Pessoa către Ophélia Queiroz datată 23 martie 1920)   „Nicicând Fernando Pessoa nu e mai absent din sine, din alții și din lume decât în aceste scrisori către Ophélia care au în fundal spectrul orașului Lisabona, atât de viu pe din afară și atât de ireal pe dinlăuntru, conținându-l și pe Poet, care se pretează la cel mai serios joc ca și cum ar fi fost un extraterestru față de el însuși. Toți cititorii cunosc, fiindcă el nu le-a impus-o, lumea lui de irealitate visată, în care el s-a refugiat de la bun început pentru a putea suporta insuportabila realitate căreia îi spunem Viață.“ (Eduardo Lourenço)   „Fernando Pessoa a fost și unul dintre spiritele cele mai contrariante ale epocii sale, iar această permanentă dinamitare a banalității, a ideilor convenționale curente, a locurilor comune și a prejudecăților, în situații în care devenea evidentă și plăcerea lui de a provoca, de a intriga, este tot un aspect particular al multiplicării sale în cele peste o sută de ipostaze de autori, mesagerii unei revoluții spirituale pe care el o dorea imperial.“ (Dinu Flămând) „Arta înseamnă a te eschiva să acționezi sau să trăiești. Arta este expresia intelectuală a emoției, altceva decât viața, care este expresia volitivă a emoției. Ceea ce nu avem, sau nu îndrăznim, sau nu obținem, putem să avem în vis, iar din acest vis se alcătuiește arta. Altfel emoția este atât de puternică încât, chiar dacă reușim să o reducem la acțiune, acțiunea la care se reduce ea nu o satisface; din emoția ce rămâne, și care în viață devenise inexpresivă, se alcătuiește opera de artă. Astfel există două tipuri de artiști: cel care exprimă ceea ce nu are și cel care exprimă ceea ce îi rămâne din ceea ce are. Á\[lvaro] de C\[ampos] sau pentru Cartea neliniștirii (sau pentru orice altceva)“ Text dactilografiat găsit deasupra teancurilor de documente din cufărul lui Pessoa, artă poetică majoră, cu ambivalența paternității și a destinației sale subliniată ca atare de autor.

„Eu sunt un păgân decadent din timpul toamnei Frumuseții /.../ mistic intelectual al tristei rase de neo-platonicieni din Alexandria.“ (Fernando Pessoa) „Angloman, miop, curtenitor, timid, înveșmântat în culori sumbre, reticent și familiar, cosmopolit predicând naționalismul, investigator solemn al lucrurilor futile, umorist care nu surâde nicicând, dar ne îngheață sângele, inventatorul de alți poeți și distrugătorul de sine însuși, autor de paradoxuri clare ca apa limpede și la fel ca ea de vertiginos, căci pentru el a simula înseamnă a se cunoaște pe sine, misterios, dar fără să cultive misterul, misterios ca luna la amiază, fantomă taciturnă a sudului portughez, cine este Fernando Pessoa?“ (Octavio PAZ) „Cazul acestui scriitor portughez intrigă de mai bine de o jumătate de veac, pe măsură ce au devenit perceptibile dimensiunile halucinante ale proiectului său de viață și de creație, ambiția lui de a se multiplica printr-un soi de familie infinită. Faptul că a scris enorm de mult, în mai multe genuri literare, sub câteva zeci de nume diferite încă nu ar fi fost decât o excepțională performanță cantitativă. Dar ambiția de a-și multiplica propria personalitate într-un proces de permanente transmutări, pare ea însăși o «fugă» pe care numai limita biologică a putut-o opri. Proiectul său «heterologic» a devenit treptat exemplul unic de ficțiune somatizată care în literatura mondială îi poartă numele.“ (Dinu FLĂMÂND) Antologia de față conține principalele poeme semnate de Fernando Pessoa el însuși, dar și o bună parte din poemele atribuite de el lui Alberto Caeiro, Ricaerdo Reis și Álvaro de Campos, precum și texte critice, scrisori și eseuri prin care membrii acestei vaste familii se comentau unii pe alții. Antologie, traducere din portugheză, prefață, tabel cronologic și note de Dinu Flămând „Pessoa a și trăit literatura“ (Anda Vișan, interviu cu Dinu Flămând, Dilemateca, iunie 2011) „Va veni timpul să intrăm într-o altă dimensiune a poeziei pessoane“ (Andra Rotaru, interviu cu Dinu Fllmând, AgentiadeCarte.ro, august 2011) Rodica Grigore, „Măștile, oglinzile și adevărul“ (Cultura, noiembrie 2011)

„Fernando Pessoa este singurul scriitor din lume care n-a existat niciodată. Cât era în viață, nu avea nevoie de o viață, renunțase la ea ca să poată inventa toate viețile posibile. Rare sunt geniile care să nu fi visat vreodată să-și transforme existența în legendă. Pessoa a devenit pentru el însuși propria sa legendă, înainte să devină și pentru noi. Ne putem îndoi de existența lui Homer, așa cum îl putem bănui și pe Shakespeare că nu va fi fost întotdeauna el. Pessoa nu a avut existență și nu a fost niciodată el, cu excepția acelor momente când i-a plăcut să lase să se creadă așa. Om al vidului, n-a încetat să se joace cu numele său, Pessoa, al cărui înțeles în portugheză trimite la acea persona latină, masca actorului. A avut o întreagă viață la dispoziție ca să joace toate rolurile pe scena unui teatru imaginar.“ (Pascal DETHURENS) „Inteligența ieșită din comun, enorma putere analitică și neștirbita curiozitate intelectuală sunt câteva dintre ingredientele esențiale ale geniului cu care era înzestrat Fernando Pessoa, dar nu ar fi existat genialitatea lui dacă i-ar fi lipsit spiritul «non-aristotelic», grație căruia el a știut să treacă dincolo de ceea ce este rațional și măsurabil, pentru a concepe opere sau, și mai bine spus, o Operă ce depășește tot ceea ce cunoaștem noi (fie că-i spunem «frumusețe» sau «adevăr»), mai cu seamă prin lacunele, prin ezitările, prin ceea ce are inevitabil fragmentar, prin ceea ce raționalistul nu a acceptat să ne explice, ceva pe care poetul continuă să-l șoptească, încă și astăzi, la o ureche atentă.“ (Richard ZENITH) Texte fundamentale ale Avangardei literare europene, precum Ultimatum sau manifestele „păgânismului“, dar și importante eseuri despre estetică, filozofie, religie, ocultism, istorie și psihologie, care definesc dintr-o nouă perspectivă personalitatea multiplului autor portughez.